4K, Ultra HD, Cinematic4k, HD, FullHD, HDTV, 2K, QuadHD… Cand vine vorba de termeni ca acestia, marketing-ul ii foloseste excesiv, si in scurt timp, totul devine destul de confuz. In general termenul 4K se asociaza cu o imagine mai buna, si intr-adevar asa este, un video care a fost filmat bine, va arata WOW! Dar trebuie stiut ca nu doar rezolutia face o imagine sa fie mai buna. Rezolutia se refera strict la numarul de pixeli prezenti in acel cadru, iar imaginea de mai jos va exemplifica destul de clar acest lucru.
Dupa cum se observa, in 4K avem de 4 ori mai multi pixeli decat in FullHD. Avand mai multi pixeli la dispozitie intr-un cadru de aceleasi dimensiuni, imaginea devine mai clara, dar cand vine vorba de inregistrarea acelei imagini, sunt multi alti factori care influenteaza calitatea cadrului rezultat. Daca ar fi atat de simplu, am putea filma si cu smartphone-ul pe care il avem in buzunar, nu? In primul rand conteaza obiectivul folosit, apoi marimea senzorului, setarile folosite, stabilizarea imaginii, si bineinteles, cel din spatele camerei video/foto.
- Deci? Vreau 4K, da-mi!
- Pai da, dar ar trebui sa stii cateva lucruri, mai intai.
In primul rand, trebuie un display capabil sa afiseze aceasta rezolutie, pentru a putea beneficia de toate detaliile pe care le are de oferit continutul 4K. Altfel, acei pixeli care sunt in plus pur si simplu dispar, si vom vedea tot o imagine FullHD, sau cat suporta acel ecran, rareori se vede o imbunatatire in “sharpness”.
Fiind mai mult detaliu, vor rezulta fisiere mai mari, deci automat e nevoie de un spatiu de stocare mai mare. Din acest motiv, noi am ales sa predam continutul 4K pe hard-disk extern, cu viteza mare de transfer, si astfel ajungem la urmatoarea problema. E nevoie de o viteza de transfer mult mai mare pentru a vedea un fisier 4K direct de pe stick sau hard-disk extern, iar daca acestea nu fac fata, imaginea se va bloca, sau vor aparea artefacte. Interfata USB 3.0 este suficienta, totusi cea veche, 2.0, nu mai face fata. Asta inseamna ca aveti nevoie de mufe USB3.0 la calculator, laptop sau smart TV.
Inca o problema ar fi puterea de procesare. Un procesor slabut, sau mai vechi, nu va putea reda fisierul. Vor aparea din nou problemele mentionate mai sus, sau chiar nu se va deschide deloc. Daca il vizionati pe un laptop, si are procesor destul de bun, asigurati-va mai intai ca este conectat si la priza. Pentru a economisi energie, de cele mai multe ori acestea reduc performanta procesorului atunci cand sunt doar pe baterie.
Cu toate astea, consider ca 4K este o alegere buna, chiar daca momentan poate nu aveti dispozitive care sa beneficieze cu adevarat de aceasta rezolutie. Pe viitor cu siguranta veti avea, iar atunci va veti putea bucura de o amintire calitativa.